10
mai

ReVino la Novotel

2 min

Fiecare târg de vinuri are ceva din personalitatea organizatorilor. În cazul ReVino, răzbate din fiecare element atenția deosebită a Alinei Iancu pentru detalii. Am avut plăcerea de a petrece câteva ore alături de Alina, de obicei în avion, călătorind către târguri sau crame. Am folosit timpul să o întreb cum conduce toată mașinăria Crame România și ReVino, pentru că mi se pare uimitor ca un om să facă atât de multe pe lângă job-ul curent. Apropo, știți că noi aștia pasionați de vinuri, în general avem cu totul alte joburi, nu?

With Emanuele Reolon the winemaker of MaxiMarc Winery

Cu Alina Iancu în vizita la Crama MaxiMarc

Răspunsul a fost: organizare, planificare minuțioasă, ținut totul în scris, pe e-mail. Pare simplu, însă este o muncă titanică, sunt multe nopți albe și nervi de fier. Toate astea din pasiune pentru vin, pentru promovarea vinului românesc. Alina are deja 4 ani de când și-a propus și reușește să ajute oamenii să descopere drumul vinului, cramele mici și mijlocii, consumul responsabil și turismul viticol la noi în țară. Pe scurt, este unul din oamenii ăia care nu așteaptă să se facă, ci pun mâna și fac ei, cum pot mai bine, dând întotdeauna motive să revii.

ReVino Bucharest Wine Fair, Editia IV, 11-13 mai 2019, Novotel

În acest an ReVino propune 36 de crame. Ca inside info, Alina îmi spunea că ar fi vrut să aibă mai multe locuri, că au mai fost solicitări, însă pentru că spațiul e limitat și vrea să ofere cea mai bună experiență atât participanților cât și vizitatorilor, s-a oprit aici.

Expozanti ReVino Bucharest Wine Fair 11-13 mai 2019

1. Crama Jelna
2. Crama Corcova
3. Familia Vlădoi
4. Vitis Metamorfosis
5. Crama Lacerta
6. Domeniile Urlați
7. Crama Budureasca
8. Domeniile Panciu
9. Crama Villa Vinea
10. 1000 de Chipuri
11. Thesaurus Wines
12. Crama Oprișor
13. Crama Averești
14. Crama Aramic
15. Crama Cepari
16. Crama Fautor
17. Crama MaxiMarc
18. Crama Dagon Clan
19. Crama SERVE
20. Casa de Vinuri Cotnari
21. Vinimondo
22. Wine Point
23. Crama Basilescu
24. Crama Lechburg
25. Crama Nachbil
26. Crama Liliac
27. Crama Aurelia Vișinescu
28. Crama Bauer
29. Crama Știrbey
30. Crama Avincis
31. Domeniul Drăgași
32. 7ARTS
33. Crama Petro Vaselo
34. Crama Rasova
35. Casa de Vinuri Ștefănești
36. Gastrotech Stölzle

Zilele de sâmbătă și duminică sunt dedicate celor care vor să afle mai multe informații despre vinurile românești și internaționale de calitate sau vor să afle cum pot vizita cramele din România de la biroul de turismul viticol. Programul este între orele 12.00 – 20.00, iar biletele se pot achiziționa online și la intrare.

Cumpără biletele pentru ReVino de AICI.

Ziua de luni, 13 mai, este dedicată în exclusivitate sectorului HoReCa, astfel încât specialiștii din industrie să aibă posibilitatea unei atmosfere profesionale de degustare și de afaceri. Profesioniștii din domeniu au acces gratuit, în baza unei înregistrări online.

Masterclass-uri ReVino

Personal, dincolo de degustări, ador târgurile de vinuri pentru componenta educațională. Masterclass-urile sunt o ocazie excelentă de a afla lucruri noi de la specialiști, reprezentanți ai cramelor sau autori de cărți de specialitate. ReVino nu duce lipsă de astfel de propuneri.

Sâmbătă, 11 Mai, avem de ales dintre:

Masterclass: RIEDEL PERFORMANCE EXPERIENCE by Vinimondo
Masterclass: SMERENIE ȘI PASSAROWITZ 1718, despre vinuri și evoluția lor
Masterclass: Invited by ReVino, Armando Castagnedi, owner at Tenuta Sant Antonio comes for the first time to Bucharest

Duminică, 12 Mai este timpul pentru bule:
BE SPARKLING! – Masterclass despre fenomenul spumant

Ne vedem acolo?